Sandu

De multe ori mă copleşesc amintirile. Sunt o persoană care îşi iubeşte trecutul. Căci datorită trecutului şi a tot ce s-a întâmplat în el am devenit ceea ce sunt acum. Îmi amintetsc cu dooor de serile când eram acasă, iarna, cu lumina deconectată, când râdeam din suflet de tot ce mişca în umbra lumânărilor. Când trăgeam la sorţ cine să mai pună lemne pe foc. Apoi ne întreceam cine mai multe bomboane mănâncă; ne jucam, ne gâdileam, spuneam glume, ghicitori. Erau seri unicale. Când uitam de teme (aveam pretext s-a stins lumina), de lume, de civilizaţie, căci eram doar noi - ai casei. Atunci nu ştiam ce-s alea probleme, bani, invidie, ură, trădare, lipsă de timp, făţărnicie. Eram copil!
E minunat să ştii că nu eşti singură pe lume. E extraordinar să simţi că ai un frate. Cel care a crescut din aceaşi părinţi, frate cu care am râs, nu nu am râs, ne hlizeam de la tot, făceam şotii, nebunii, mâncam nuci pe acoperişuri, furam cireşe................Sunt fericită că chiar dacă acum nu mai e ca înainte, când ne vedem, retrăim acele momente. E foarte plăcut să mă simt din nou copil, să mă plimb cu el pe stradă să mâncăm tot felul de dulciuri (ghematoghen), să ne dam în scrânciob, să analizăm oamenii de pe stradă şi să râdem....râdem în hohote mereu.....de la tot ce mişcă....love you, brother!!!  

Când o să am copii, voi avea grijă să fie 2 o fată şi un băiat, la fel ca mine cu Sandu.